Identitate

Promovarea destinatiilor

PRODUSE SPECIFICE

În cadrul proiectului vor fi inițiate produse turistice integrate, bazate pe resurse locale, ce pot fi replicate ulterior cu ușurință. Produsele turistice ce se vor dezvolta vor fi axate pe păstrarea biodiversității, cunoașterea ei, pe turism lent și protejarea mediului. Toți cei care vor vizita zona sau proiectul demonstrativ de la București vor înțelege importanța ecoturismului ca motor de dezvoltare durabilă.

TRASEU CULINAR

Traseul culinar "Pește ca la Mila 23"

Produsele tradiționale locale vor fi promovate printr-o competiție gastronomică ce va permite selecționarea a 5 gospodării care să fie integrate într-un traseu culinar local, urmând a primi și o dotare minimă de ospitalitate pentru una dintre gospodării.

Crearea unui traseu culinar pune în valoare patrimoniul imaterial gastronomic, una dintre valorile apreciate în mod special într-o destinație de ecoturism. Traseul va putea include și alte gospodării în anii următori.

BRAND LOCAL

Triunghiul Crișan – Caraorman – Mila 23 va deveni nucleul unei destinații ecoturistice cu marcă proprie.

Procesul construirii identității de marketing: încadrarea în sistemul de certificare de ecoturism, ghid de procedură, definirea mărcii colective, infrastructură de vizitare și ghidare, materiale și tehnici specifice de promovare, identitate vizuală.

Obținerea unei mărci colective pentru triunghiul comunităților, cu accent pe caracteristica de destinație de ecoturism, va permite crearea unei identități locale ce va face recognoscibile produsele și serviciile din zona Crișan+Caraorman+Mila 23. Aceasta va avea efect asupra altor comunități locale, prin potențialul de multiplicare. Însă cel mai important efect pe care îl urmărim este întărirea coeziunii de grup dintre comunități și încrederea că lucrul în comun poate pune triunghiul Crișan + Caraorman + Mila 23 pe harta destinațiilor premium din Deltă.

noutati

ultimele stiri