Delta Vie la Muzeu

COMUNICAT DE PRESĂ

Delta Vie la Muzeu

 

București, 13 mai 2016 - Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” și partenerii săi, Societatea Ornitologică Română și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” au inaugurat astăzi, Centrul de promovare și educație despre Delta Dunării și păsări amplasat chiar în incinta Muzeului.

Prin realizarea unui set de activități educative, de informare și de agrement cu lotci din Deltă, acest Centru va deveni o vitrină a turismului lent din Delta Dunării. În cadrul evenimentului a fost lansat programul de agrement cu lotca și au avut loc exerciții de birdwatching.

Oricine ar trebui sa meargă cel puțin o dată în viață în Deltă să se bucure de pamânturile binecuvântate de la vărsarea Dunării. Iar daca vrea sa încerce cum ar arăta o astfel de vacanță, să guste din plăcerea unei plimbări cu barca într-un spațiu încărcat din punct de vedere cultural și, pe deasupra, o frumoasă zonă verde, în sunetele păsărilor, îi invit să vină la Muzeul Satului ca să “testeze” turismul lent.” a spus Ivan Patzaichin.

Pe lângă deja celebrele lotci marca PATZAIKIN, pe lacul Herăstrău (porțiunea de apă adiacentă Muzeului) au fost instalate și două insule plutitoare acoperite cu stuf pentru cuibărirea păsărilor din zonă.

Muzeul Național al Satului este una dintre puținele oaze de verde ale Capitalei. Nu suntem la prima acțiune comună cu această instituție, dat fiind numărul mare de păsări din acest colț de București. Am organizat aici seminare, expoziții, proiecții de filme și tururi ornitologice în fiecare an de Ziua Păsărilor. De ce? Pentru că pot fi văzute păsări de apă precum stârcii, rațele și cormoranii, pot fi văzute vrăbiile de câmp, pițigoii, ciocănitorile, graurii și mierlele, iar seara se aude cântecul de privighetori. Pe scurt, este un spațiu perfect pentru cei care abia acum încep birdwatching-ul. Am amplasat aici și hrănitori pentru păsări și cuiburi artificiale, știm că zona este una ideală pentru păsări.” spune Ovidiu Bufnilă de la Societatea Ornitologică Română.

Totodată, vizitatorii Muzeului pot să afle mai multe despre natura, tradițiile și oferta de ecoturism din Delta Dunării din cele 5 panouri de informare și orientare instalate în cadrul Muzeului.

Proiectul Crișan + Caraorman + Mila 23: Ecoturism pentru viitor este finanțat cu suma de 142.909,02 Euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, și deși este localizat în principal în triunghiul Crișan – Caraorman – Mila 23, activitățile pe care le propune pot reprezenta soluții de dezvoltare durabilă pentru întreaga Deltă.

Proiectul este realizat de Asociația “Ivan Patzaichin - Mila 23” în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR), și se bucură de sprijinul unor parteneri strategici relevanți: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Primăria Crișan, Asociația de Ecoturism din România, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Contact: Cristian Mosoia, office@rowmania.ro, 0756.024.155

www.ecoturism.ecodeltadunarii.ro; www.facebook.com/ecodeltadunarii

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org

Credit foto: Sorin Lupșa

noutati

ultimele stiri